Incident ȘOCANT la Pediatrie 2 în Cluj-Napoca! O mămică a MURIT după ce a căzut de la etaj

Incident ȘOCANT la Pediatrie 2 în Cluj-Napoca! O mămică a MURIT după ce a căzut de la etaj

Mama unui bebeluluș internat la Clinica la Pediatrie 2 din Cluj-Napoca a fost găsită fără suflare, duminică, după ce a căzut de la etajul clădirii.

Incidentul a avut în această dimineață, în jurul orei 8:00. Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului de Copii, dr. Daniela Dreghiciu, femeia se internase vineri la Pediatrie 2 alături de copilul său. 

"Mamica era internată cu un sugar de două luni și jumătate și a a căzut de la etajul 2 al clădirii. Din păcate, nu a mai putut fi salvată. Sugarul este internat pentru o boală care nu i-a produs o stare critică, dar rămâne internat până la rezolvarea problemei medicale, în grija a cadrelor medicale. Noi nu știm nimic despre mamă, dacă avea vreo patologie, știm doar că era cetățean străin", a declarat pentru Ziua de Cluj, dr. Daniela Dreghiciu.

În urma incidentului fost anunțată Poliția și Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Potrivit reprezentanților IPJ Cluj, Poliția a fost sesizată în jurul orei 08.10 cu privire la faptul că, la spitalul de pe strada Crișan o femeie ar fi căzut de la înălțime:

"Echipajele de poliție deplasate la fața locului au constatat că persoana în cauză este o femeie de 39 de ani, din Republica Moldova. Din nefericire, echipajul medical aflat la fața locului a constatat decesul femeii.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului si pentru luarea măsurilor legale".

Comenteaza