Sistemul ce detectează persoanele care nu poartă mască. "Made in Romania"

Sistemul ce detectează persoanele care nu poartă mască. "Made in Romania"

O soluție informatică românească indică în timp real companiilor și instituțiilor dacă angajații sau vizitatorii poartă mască de protecție și dacă aceasta este utilizată corect. 

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Soluția prezentată de Starbyte, unul dintre principalii jucători din sectorul IT din România, este parte integrantă din 4Apply, o aplicație de înrolare digitală a unui client persoană fizică sau juridică, utilizată în special până acum pentru procesul de preaprobare a creditelor online și de deschidere de cont.

Cu ajutorul algoritmilor de detecție și recunoaștere a feței, aplicația poate diferenția persoanele care poartă mască de cele care nu poartă, atenționând atunci când cei din urmă nu se supun regulilor.

Aplicația poate fi utilă pentru identificarea tuturor persoanelor care nu respectă obligativitatea de a purta corect masca, pe nas și gură, în toate spațiile în care aceasta este obligatorie. Atunci când camera surprinde o persoană care nu se conformează, o notificare va fi trimisă administratorului sau responsabilului.

“În condițiile înmulțirii alarmante a numărului de persoane infectate, nevoia de a identifica în timp real persoanele care nu poartă mască a devenit o necesitate, dar și o obligație morală pentru organizațiile care au spații tranzitate. Soluția noastră le oferă șansa de a reacționa prompt și de a preveni posibile infectări și suntem mândri că putem contribui în acest fel la limitarea răspandirii virusului“, a declarat Adrian Băcăianu, director general al Starbyte.

Platforma folosește sisteme de urmărire și recunoaștere facială avansate dezvoltate în cadrul companiei, astfel încât datele biometrice ale utilizatorului să fie protejate. Starbyte este o companie cu capital românesc specializată în soluții software pentru sectorul financiar-bancar, asigurări, gestionarea riscurilor.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza