Înghesuială pe livrările la domiciliu la Cluj. "Avem o cerere mai mare decât la București"

Înghesuială pe livrările la domiciliu la Cluj. "Avem o cerere mai mare decât la București"

Platforma de food delivery Yello.Menu a primit deja 1.500 de comenzi cu toate că a intrat de-abia din această lună pe piața clujeană. Administratorii distribuitorului susțin că debutul de la Cluj este mai bun decât cel de la București.

Cu o selecție de preparate specifice unui restaurant de cinci stele, recenziile primite de cei care au comandat până acum sunt foarte pozitive. În primele două săptămâni de la lansare, clujenii au plasat 1.500 de comenzi prin Yellow.Menu, însumând 14.500 preparate. Coșul mediu al unui singur client a fost de 60 de lei.

,,Ne-am bucurat să vedem că avem clienți fideli atât de repede. Sunt deja utilizatori care comandă în avans pentru următoarele 4-5 zile. Este o evoluție rapidă, la care nu ne așteptam, dar pentru care suntem pregătiți din punct de vedere operațional. Livrăm în tot orașul și urmează să ne extindem către zonele care prezintă interes’’, a declarat Mădălin Negru, administrator al Yellow.Menu.

Mizând pe parteneriatul cu ROCA Investments, realizat în 2019, Yellow.Menu s-a adaptat la realitatea economică conturată de pandemie și a reușit să beneficieze de oportunitatea creată de noile obiceiuri de consum.

,,Yellow.Menu a fost compania din portofoliul ROCA cea mai afectată de trecerea la munca la domiciliu, însă chiar și în condițiile acestea are o creștere a cifrei de afaceri de 14% față de aceeași perioadă a anului precedent și împreună am reușit extinderea operațiunilor conform planului.

Aceste două performanțe ale unei companii din industria cea mai afectată de pandemie ne arată că abordarea ROCA asupra parteneriatului este una viabilă, testată de piață și de realitatea economică neprietenoasă. Mai mult de atât, e o abordare care dă rezultate”, spune Alina Hagiu, Investment Manager în cadrul ROCA Investments.

Intrarea pe piața din Cluj-Napoca a presupus crearea a 20 locuri de muncă, iar echipa va fi extinsă. Yellow.Menu are în România 15.000 de clienți activi în aplicaţie, o bază de date de 3.000 de rețete unice și un sistem informatic dezvoltat intern, care integrează activitatea de producție şi de livrare – distribuție. Concurenți pe piața de distribuție sunt Glovo, Food Panda, Takeaway, Uber Eats, Hip Menu.

Comenteaza