Update Copil de 2 ani DISPĂRUT de acasă în zona râului Someş din Floreşti. Peste 100 de oameni îl caută, inclusiv cu bărci de salvare

Copil de 2 ani DISPĂRUT de acasă în zona râului Someş din Floreşti. Peste 100 de oameni îl caută, inclusiv cu bărci de salvare
| Foto: IPJ Cluj

Un copil de doi ani a dispărut în această dupămasă de acasă. Acesta a ieșit din locuința sa, din localiatea Florești, pentru a se juca cu alți copii în zona râului Someș și nu a mai fost găsit.

Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că la data de 21 mai a.c., în jurul orei 17.00, LĂCĂTUȘ DAVID ALEXANDRU, în vârstă de 2 ani, a ieșit din locuința sa, din localiatea Florești, pentru a se juca cu alți copii în zona râului Someș și nu a mai fost găsit.

Semnalmente minor: înălțime aproximativ 1 metru, ochii negri, părul șaten. În momentul plecării acesta era îmbrăcat cu pantaloni scurți de culoare albastră, tricou de culoare albastră și sandale de culoare albastră cu șireturi verzi.

Persoanele care pot furniza informații despre minorul dispărut, sunt rugate sa se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau sa apeleze gratuit numărul unic de urgență 112!

În vederea depistării minorului, peste 100 de polițiști, jandarmi, lucrători ISU și voluntari sunt angrenați in activitățile specifice de căutare.

Un echipaj cu o barcă de căutare salvare s-a deplasat în zona străzii Barbu Lăutaru, unde s-a alăturat forțelor prezente la fața locului pentru căutările băiețelului pierdut în cursul acestei după amieze.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------

UPDATE

Căutările s-au desfășurat în dispozitiv integrat, constituit din peste 100 de polițiști, jandarmi și pompieri. Echipajele ISU au efectuat căutări în avalul râului din apropierea zonei unde a fost semnalată dispariția copilului, până la lăsarea întunericului.

Mâine dimineață, se vor relua căutările de către echipajele de pompieri cu două bărci de căutare-salvare, au anunţat pompierii de la ISU Cluj. 

Comenteaza