Cluj-Napoca pregătește noi colaborări cu statul Arizona. Emil Boc: „Atât în sfera universitară cât și în cea a proiectelor economice”

Cluj-Napoca pregătește noi colaborări cu statul Arizona. Emil Boc: „Atât în sfera universitară cât și în cea a proiectelor economice”
| Foto: emil boc/facebook

Delegația din Camera Reprezentanților Statului Arizona a venit în vizită la Cluj-Napoca, vineri, 8 octombrie.

„Astăzi, în Sala de sticlă a Primăriei, am primit vizita delegației Statului Arizona formată din dl Ben Toma - Liderul Majorității în Camera Reprezentanților (născut la Cluj), dl Russell Bowers - Speaker-ul Camerei Reprezentanților și Ryan Sullivan - senior staffer al Camerei Reprezentanților.

Am discutat despre extinderea colaborării dintre Statul Arizona și municipiul nostru atât în sfera universitară cât și în sfera proiectelor economice.

De asemenea, în urma discuțiilor, există interes comun pentru înfrățirea Clujului cu un oraș din statul Arizona.

Delegația a fost interesată să afle mai multe despre prioritățile și proiectele municipalității în domenii cheie precum: mobilitatea urbană sustenabilă, regenerarea urbană, dimensiunea verde, componenta educațională și cea de inovare.

Am subliniat deschiderea Clujului pentru inițierea unor programe pentru dezvoltarea antreprenoriatului, cooperarea în domeniul educației și implementarea de proiecte inovative, care să ofere un standard ridicat al calității vieții.”, a transmis edilul Emil Boc. 

Comenteaza