Banca Transilvania a încheiat 2020 cu un profit net de 1,48 miliarde de lei

Banca Transilvania a încheiat 2020 cu un profit net de 1,48 miliarde de lei
| Foto: Arhiva

Horia Ciorcilă: "Suntem mulţumiţi de faptul că rezultatele noastre au depăşit previziunile conservatoare din bugetul iniţial".

Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România, a încheiat anul 2020 cu un profit net de 1,476 miliarde de lei la nivel de grup, în scădere cu 20% faţă de anul precedent, în timp ce veniturile operaţionale s-au diminuat cu 1,6% la 4,5 mld. lei, informează zf.ro.

“Am încheiat un an atipic, fară precedent (...) În 2020 am demonstrat din nou că ne-am adaptat şi că avem o echipa experimentată şi sudată, care poate face faţă inclusiv unui context atât de complicat”,  spune Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania.

“Cel mai important însă este că ne-am respectat promisiunile, că am contribuit atât la partea socială, cât şi la susţinerea companiilor locale şi a economiei în ansamblu. Pentru acest an suntem optimişti în privinţa BT, atenţi la trenduri, dar şi la oportunităţi care ar putea face sens. Ne menţinem angajamentul ferm de a contribui la relansarea mediului de afaceri”, adaugă el.

Pe partea de active, Banca Transilvania a ajuns la final de 2020 la 107 mld. lei active la nivel de grup, plus 17,2% faţă de anul precedent.

Pe de altă parte, la nivel individual, Banca Transilvania a avut în 2020 un profit net de 1,2 mld. lei, minus 26% şi venituri operaţionale de 3,9 mld. lei, minus 2,33%. Activele la nivel individual au fost de 103,4 mld. lei, plus 18,2%.

Creditele au crescut până la 42,17 miliarde lei, iar depozitele au ajuns la 90,94 miliarde lei, din care 61,94 miliarde lei sunt ale clienţilor persoane fizice, iar 29 miliarde lei, ale persoanelor juridice.

“Rezultatele pe 2020 consolidează capitalizarea deja robustă a Băncii Transilvania, ajungând la capitaluri proprii de 9,5 miliarde lei, plus 12% faţă de 2019. BT are aproape 70% capital românesc şi peste 34.000 de investitori direcţi persoane fizice”, se arată în raportul publicat la Bursă.

Rata expunerilor neperformante este de 3,46% la 31 decembrie 2020, iar gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante este de 133%, conform indicatorului EBA, potrivit băncii. Solvabilitatea BT fară profitul anului 2020 este de 19,94%, iar cu profit inclus este de 22,23%.

 ​

Comenteaza