Student în anul I la Universitatea de Ştiinţe Agricole, Ionuţ Fărcaş, în vârstă de 20 de ani, s-a aruncat de la etajul opt al clădirii.
Pentru prima dată în istorie, sud-americanii au ajuns în primele opt echipe ale Campionatului Mondial, trecând de Japonia după executarea loviturilor de la 11 metri.
Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a votat ieri listele consiliilor de administraţie ale televiziunii şi radioului public, din care fac parte şi trei clujeni.
Fostul “feroviar” va pregăti în sezonul următor echipa de Liga a II-a FC Silvania şi ar dori ca, pe viitor, să antreneze şi în prima ligă.