A crescut pragul veniturilor până la care pensionarii au acces la medicamente compensate

A crescut pragul veniturilor până la care pensionarii au acces la medicamente compensate

Guvernul a majorat valoarea pensiilor până la care se acordă acces la medicamente compensate în proporție de 90%. 

Decizia a fost luată ca urmare a recalculării pensiilor, iar mulți pensionari care aveau până acum dreptul la medicamente compensate riscau să îl piardă. Astfel, valoarea pensiilor până la care pensionarii au acces la medicamente compensate în proporție de 90%, a fost ridicată cu 10,4%, mai precis de la 1.830 lei la 2.020 lei lunar.

“CNAS a răspuns cu promptitudine îngrijorării pensionarilor ale căror pensii majorate ar fi fost afectate de costul suplimentar al medicamentelor, întrucât se depășea plafonul care le dădea dreptul la compensarea de 90%. Vom continua să depunem toate eforturile pentru ca medicamentele și serviciile medicale de care depind sănătatea și viața asiguraților să fie cât mai accesibile pentru aceștia”, a declarat președintele CNAS, Valeria Herdea, citată într-un comunicat al instituției.

Așadar, actul normativ aptobat luni de Executiv prevede că toți pensionarii cu pensii de până la 2.020 lei, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, beneficiază de medicamente compensate în proporție de 90% din sublista B (prevăzută de hotărârea Guvernului nr. 720/2008).

Pentru aplicarea cât mai rapidă a prevederilor actului normativ, CNAS a transmis caselor de asigurări de sănătate județene să informeze toți furnizorii de servicii medicale cu care se află în relații contractuale cu privire la noul plafon de pensie până la care se aplică programul de compensare 90%.

Comenteaza